RSS

Arhive pe etichete: eurosceptic

ALEXANDR DUGHIN: RUSIA ŞI MOLDOVA MARE (SĂ DESCHIDEM UN CÂMP DE DEZBATERI)

În revista rusă „Odnako”, cunoscutul teoretician rus Alexandr Dughin şi-a expus viziunea sa faţă de România şi Republica Moldova. Traducerea românească a acestui articol urmează să apară în revista conservatoare AXA, fiind însoţit de opiniile unor analişti de pe ambele maluri ale Prutului. Mai jos, vă propun traducerea mea în versiune  „draft”. Rog vizitatorii să-şi expună opiniile.

Ce ne dorim din partea Moldovei? Ar fi timpul să ne punem, la modul cel mai serios, această întrebare. Politica noastră în spaţiul CSI este prea neclară. Uneori ne supărăm, uneori demonstrăm indiferenţă faţă de acţiunile şi declaraţiile unei republici sovietice sau alta, fără să încercăm să explicăm în mod clar şi direct ce dorim, de fapt. Fie ascundem acest lucru, fie singuri nu înţelegem. Dacă ascundem, atunci o facem destul de dibace, iar dacă nu înţelegem, atunci lucrurile sunt mai grave.

Să privim puţin în trecut. Ce am dorit noi de la Moldova? Poate acest lucru ne va duce spre o cale corectă.

Teritoriul de astăzi al Republicii Moldova se află în partea sud-vest a câmpiei Europei de Est şi ocupă o mare parte a teritoriului dintre Prut şi Nistru. Din punct de vedere geopolitic, această zonă este limitrofă, aflându-se între Pădure şi Stepa de nord-vest, şi ţărmul Mării Negre în sud. Această poziţie explică multe din istoria acestei regiuni. Pe teritoriul Moldovei se intersectează energiile popoarelor sedentare şi migratoare, a căror dialectică stă la baza structurii geopolitice şi a statalităţii ruse, unde Pădurea se luptă cu Stepa, cu diverse succese, până nu se obţine o unitate într-o sinteză eurasiatică.

De la bun început, această zonă a fost populată cu diverse etnosuri, inclusiv şi cu slavi de răsărit: ulici şi tiverţi,  care aveau o cultură sedentară. Anume ei au fost parte a lumii slave răsăritene, care a constituit fundamentul statalităţii ruse. Tiverţii au populat activ teritoriul Moldovei şi, se pare, au jucat un rol important şi în etnogeneza moldovenilor.

Totodată, din cele mai vechi timpuri, aceste pământuri au fost populate şi de urmaşii triburilor tracice – dacii, geţii, ajunşi sub ocupaţia romanilor, preluând de la aceştia limba şi cultura. Moldovenii şi românii reprezintă acelaşi etnos, care din cauza unor peripeţii istorice, a ajuns să locuiască în două formaţiuni statale diferite.

Pe parcursul istoriei, identitatea moldovenilor s-a construit în jurul credinţei ortodoxe. În secolele XII-XIV, pământul Moldovei a fost populat din Vest, din teritoriul Valahiei, unde este patria istorică a dacilor şi geţilor vestici, care au fost supuşi cel mai mult romanizării (astăzi anume această parte a etnosului poartă numele de „români”).

Teritoriul Moldovei a intrat în componenţa diverselor formaţiuni politice: Rusia Kieveană, knezatului Galiţian, Hoarda de Aur, Ungaria, Imperiul Otoman, Imperiul Rus, URSS. În timpul domniei lui Mihai Viteazul, la finele secolului XVII, pentru o scurtă perioadă Moldova, Valahia, Transivlania şi Basarabia au fost unite sub protectoratul împăratului austriac, însă tensiunea geopolitică şi intrigile boierimii au distrus această unitate şubredă.

A doua unificare a avut loc sub protectoratul Porţii, în timpul domniei lui Ioan Cuza, în 1861, dar fără o mare parte a Basarabiei. Partea de sud a Basarabiei, care se afla în componenţa României, a fost transmisă mai târziu Rusiei (în 1878 n.tr.).

Rusia în relaţia cu Moldova se conducea de următoarea raţiune: aceste teritorii intrau cândva în zona de control al Rusiei Kievene şi această zonă a devenit obiectul atenţiei sporite din partea ţaratului de la Moscova, îndată după eliberarea de sub „Hoarda de Aur”. Mai târziu, ţarul Ivan al III-lea a înţeles foarte bine acest lucru şi s-a înrudit cu Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, iar Ivan cel Groaznic a transformat această politică în una oficială, pe care au continuat-o toţi ţarii, care au tins să restabilească ecumena ruso-slavă, manifestată pentru prima dată în statalitatea Kievului.

Teritoriul Basarabiei şi Moldovei au reprezentat un interes strategic pentru popoarele migratoare, deoarece acestea au reprezentat un pod între stepele Eurasiei şi vârful de lance a zonei de stepă în spaţiul european (Transilvania, Ungaria) şi pentru Bulgaria, Bizanţ, Polonia, Ungaria, Austro-Ungaria şi Imperiul Otoman. Ruşii nu au reuşit să-şi restabilească influenţa acolo nici până secolul XIX-lea. În războaiele sângeroase cu Imperiul Otoman, soarta ortodoxiei din Moldova şi independenţa sa au fost una din cele mai importante preocupări ai Imperiului Rus.

Dacă am generaliza poziţiile geopolitice ale Rusiei, în decursul întregii istorii, am putea spune că teritoriul dintre Nistru şi Prut a fost necesar Rusiei pentru menţinerea sferelor de interes în zona Mării Negre şi la frontierele cu Europa de Sud. Identitatea ortodoxă a moldovenilor reprezenta cel mai important factor: nu era vorba de o „colonizare”, ci de o creare a unui spaţiu geopolitic strategic slavo-ortodox comun, unde, împreună cu alte popoare ortodoxe – bulgarii, sârbii, macedonenii, intra şi populaţia Munteniei, adică „românii”.

Aşadar, istoric, noi ruşii, ne-am dorit din partea Moldovei:

1.     Independenţa strategică de formaţiuni politico-strategice din Sud (în primul rând, Imperiul Otoman) şi Vest (în primul rând Austro-Ungaria) – de aici şi susţinerea moldovenilor şi lupta lor pentru independenţă.

2.     Păstrarea şi consolidarea identităţii ortodoxe, ca o garanţie a relaţiilor prietenoase cu Rusia – până la integrare, în virtutea apropierii a codului cultural.

În acelaşi timp, Rusia nu a fost împotriva integrării Moldovei, Valahiei şi Bucovinei într-o singură formaţiune politică. Chiar şi guvernatorul rus al Moldovei şi Valahiei, Pavel Kiselev, la începutul secolului XIX a făcut multe pentru „România Mare”. Am putea să ne amintim şi de propunerea Ecaterinei a II-a, legată  de  formarea pe teritoriul Valahiei, Moldovei şi Basarabiei a unui stat independent şi neutru Dacia, în cadrul „proiectului grecesc”. Într-o anumită configuraţie geopolitică, acesta era un proiect deplin eurasianist prorusesc.

Perioada sovietică a reprezentat un interludiu, când interesele geopolitice şi orientarea Rusiei au fost realizate sub semnul al ideologiei marxiste, ai cărei victime au devenit nu doar etnosurile care locuiau în jurul graniţelor Rusiei Sovietice, dar şi însăşi populaţia rusă. Interesele geopolitice ruseşti au fost realizate de comunişti cu un preţ enorm, pe care l-au plătit inclusiv şi poporul rus. Însă destrămarea URSS a scos din actualitate ideologia sovietică şi tot ce se petrecerea sub egida sa.

Aşadar, de ce are nevoie Moldove de Rusia în prezent? La ce reacţionează Moscova dur şi ce acceptă cu bunăvoinţă? În esenţă, nimic nu s-a schimbat.

1.     Rusia are nevoie de o Moldovă independentă de alte formaţiuni strategice externe. Astăzi nu mai există Imperiul Otoman, dar există NATO în vest. Aşadar, Rusia are nevoie de o Moldovă care nu planifică aderarea la NATO.

2.     Rusia are nevoie de o Moldovă care îşi păstrează cultura şi identitatea sa ortodoxă (eurasiatică), ceea ce va fi de ajuns pentru stabilirea unor relaţii geopolitice trainice.

Trebuie să observăm aici unele lucruri. Oare nu este astăzi Moldova ceea ce îşi dorea Moscova din partea Chişinăului, ceea ce şi-a dorit pe parcursul întregii istoriei şi poporul moldovenesc? Oare visul nu era libertatea şi păstrarea identităţii sale? Oare nu pentru asta au luptat cei mai buni fii ai poporului moldovenesc începând cu conducătorii daci Burebista şi Decebal, care au aruncat mănuşa Romei?

Iată de ce Rusia doreşte din partea Moldovei ceea ce îşi doreşte şi însăşi Moldova.

Să vedem acum ce împiedică realizarea acest proiect optimist:

1.     Discordia dintre Chişinău şi Bucureşti în problema unirii

2.     Problema transnistreană

Aceşti principali factori sunt legate între ele în mod direct. Transnistria este o parte a Moldovei, care s-a opus integrării Moldovei cu România, făcând acest lucru din considerente pur geopolitice.

Toată problema constă în faptul că România contemporană nu este un stat suveran, în sensul deplin al cuvântului, şi nu are o identitate clară. România este membru UE, formaţiune politică, care are propriu preşedinte şi este membru NATO, un bloc militar, unde rolul principal îl joacă SUA, iar SUA este un nou imperiu care încearcă să lărgească zonele de influenţă în diferite colţuri ale lumii. Acest lucru este efectuat în mare parte din contul teritoriilor care s-au aflat sub influenţa URSS. Problema aici nu constă în ideologie, ci în geopolitică.

Controlul asupra Eurasiei şi Europa de Est garantează puterea asupra lumii, aşa cum spunea unul din fondatorii geopoliticii Halford Mackinder.

Respectiv, problema românească în cazul Moldovei, trebuie privită nu izolat, dar într-un context general. Dacă este vorba de crearea României Mari din două state independente, care nu intră în nici un bloc strategic, Rusia ar saluta acest fapt, devenind unul din cele mai puternici parteneri. Însă în prezent situaţia este alta. Apropierea dintre Chişinău şi Bucureşti este doar o punte a mişcării Republicii Moldova spre Uniunea Europeană şi NATO. Ceea ce înseamnă că o parte din teritoriile strategice, care a constituit obiectul luptei continuă pentru direcţia geopolitice ruseşti, vor fi controlate de un bloc militar inamic, care vede absolut diferit structura de relaţii a forţelor (inclusiv militare) în spaţiul exsovietic.

Desigur, urmărind cum conducătorii URSS, apoi şi cei ai Federaţiei Ruse au distrus cu propriile mâini ceea ce a fost dobândit cu mari eforturi de ruşi, unii şi-au imaginat că „ruşii şi-au ieşit din minţi” şi vor continua suicidul geopolitic, salutând paşii care merg împotriva intereselor sale vitale. Însă în ultimii ani, Rusia a început să demonstreze revitalizare, respectiv, ar fi mai realist să deducem că epoca acaparării teritoriilor ruseşti s-a terminat.

Iată de ce Rusia este categoric împotriva apropierii Moldovei de România, aderării ei la UE şi NATO, iată de ce Rusia este împotriva conducerii politice de azi ai Republicii Moldova şi împotriva orientării sale spre valorile şi cultura occidentală. Iată de ce Rusia ajută şi va ajuta, pe toate căile, Transnistria, care este izvorul adevăratei Moldovei, care tinde spre independenţă, libertate  şi conservarea identităţii culturale.

Are Rusia instrumente pentru realizarea intereselor sale geopolitice faţă de Moldova? Da, există şi acestea sunt multiple – energetice, diplomatice, politice, economice şi militare. Abia am început să revenim, de aceea nimeni nu a făcut o trecere în revistă a potenţialului de care dispunem.

Rusia, este o mare putere şi aşa va fi până la sfârşit. Iată de ce în caz de necesitate, ea va folosi orice mijloace posibile. Să nu-şi facă nimeni iluzii.

Dacă Chişinăul vrea să fie într-un stat cu Bucureştiul şi Tiraspolul, nu avem nimic împotrivă. Însă este nevoie de respectarea unei singure condiţii: ieşirea României din NATO. După aceasta, toate variantele pot fi examinate. Fără aceasta: niciodată.

Ieşirea din NATO nu este o glumă, dar şi Rusia nu este o glumă. O anumită perioadă s-a cam uitat acest lucru. Tare nu am vrea să fim nevoiţi să reamintim acest lucru.

sursa: http://octavianracu.wordpress.com

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 18, 2013 în Uncategorized

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

“Democratia” europeana nu suporta vocile dizidente!

“Democratia” europeana nu suporta vocile dizidente!

Tipic pentru starea “democratiei” din cadrul Uniunii Europene este modul in care voci eurosceptice din Parlamentul European sunt cenzurate in mod brutal.  Intr-un discurs, europarlamentarul britanic Nigel Farage, presedintele partidului UKIP care militeaza pentru iesirea tarii sale din UE, a comparat planurile de “salvare” ale Greciei, cu ocupatia germana din cel de-al doilea razboi mondial. La auzul acestor vorbe, presedintele PEgermanul  Martin Schulz, i-a întrerupt microfonul lui  Nigel Farage.

Pentru cei care nu stiu, autoritatile germane au propus ca Grecia sa renunte la suveranitatea fiscala, aceasta urmand sa treaca in mainele unui comisar numit de la Bruxelles, care va avea drept de veto in privinta politicilor fiscale ale guvernului elen. Acest proiect circulă în timp ce la Atena Guvernul elen poartă negocieri cu creditori privaţi referitoare la datoria ţării.  Conform comunicatului oficial al guvernului german, “Consolidarea bugetului elen trebuie să fie însoţită de o direcţie strictă şi de un sistem de control. Având în vedere adaptarea dezamăgitoare de până în prezent, Grecia trebuie să accepte o deplasare a suveranităţii sale bugetare către un nivel european, pentru o anumită perioadă de timp”. Presa greaca a condamnat aceasta propunere, considerand-o “indecenta” sau chiar de-a dreptul “insultatoare”. In schimb, guvernul grec, aflat sub presiuni atat din partea creditorilor privati, cat si din partea UE, nu a reactionat.

Farage, a comparat propunerile Germaniei de a trece sub controlul direct al birocraţilor UE a cheltuielilor publice ale Greciei cu administraţia “nazistă” a ţării în timpul celui de al Treilea Reich. Deasemenea, în opinia acestuia, Grecia ar fi deja “practic o colonie a Uniunii Europene”. Deranjat de aceste opinii, social-democratul  Martin Schulz a oprit microfonul, moment în care Farge nu a avut altă opţiune decât să părăsească sala dezgustat.

Comentariile britanicului au stârnit reacţii mai ales în rândul europarlamentarilor germani.  Reinhard Bütikofer, din partea Partidului Verde, l-a cuzat chiar pe liderul UKIP că “răspândeşte ura în parlamentul european” şi “ura între europeni”. Farage a declarat ulterior că doar a repetat ce a scris deja presa din Marea Britanie, Italia sau Grecia. În unele articole la care acesta a făcut referire, cancelarul german Angela Merkel apărea îmbrăcată în uniformă “nazistă”. “Schultz nu are competenţa să comenteze pe tema conţinutului discursurilor rostite de europarlamentari”, a declarat Farage, care a depus şi o plângere oficială împotriva politicianului german.

Articol preluat de pe: Frontpress.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 22, 2012 în Democratia, Politica

 

Etichete: , , , , , , , ,