RSS

Arhivele lunare: Octombrie 2012

“Democratia” europeana nu suporta vocile dizidente!

“Democratia” europeana nu suporta vocile dizidente!

Tipic pentru starea “democratiei” din cadrul Uniunii Europene este modul in care voci eurosceptice din Parlamentul European sunt cenzurate in mod brutal.  Intr-un discurs, europarlamentarul britanic Nigel Farage, presedintele partidului UKIP care militeaza pentru iesirea tarii sale din UE, a comparat planurile de “salvare” ale Greciei, cu ocupatia germana din cel de-al doilea razboi mondial. La auzul acestor vorbe, presedintele PEgermanul  Martin Schulz, i-a întrerupt microfonul lui  Nigel Farage.

Pentru cei care nu stiu, autoritatile germane au propus ca Grecia sa renunte la suveranitatea fiscala, aceasta urmand sa treaca in mainele unui comisar numit de la Bruxelles, care va avea drept de veto in privinta politicilor fiscale ale guvernului elen. Acest proiect circulă în timp ce la Atena Guvernul elen poartă negocieri cu creditori privaţi referitoare la datoria ţării.  Conform comunicatului oficial al guvernului german, “Consolidarea bugetului elen trebuie să fie însoţită de o direcţie strictă şi de un sistem de control. Având în vedere adaptarea dezamăgitoare de până în prezent, Grecia trebuie să accepte o deplasare a suveranităţii sale bugetare către un nivel european, pentru o anumită perioadă de timp”. Presa greaca a condamnat aceasta propunere, considerand-o “indecenta” sau chiar de-a dreptul “insultatoare”. In schimb, guvernul grec, aflat sub presiuni atat din partea creditorilor privati, cat si din partea UE, nu a reactionat.

Farage, a comparat propunerile Germaniei de a trece sub controlul direct al birocraţilor UE a cheltuielilor publice ale Greciei cu administraţia “nazistă” a ţării în timpul celui de al Treilea Reich. Deasemenea, în opinia acestuia, Grecia ar fi deja “practic o colonie a Uniunii Europene”. Deranjat de aceste opinii, social-democratul  Martin Schulz a oprit microfonul, moment în care Farge nu a avut altă opţiune decât să părăsească sala dezgustat.

Comentariile britanicului au stârnit reacţii mai ales în rândul europarlamentarilor germani.  Reinhard Bütikofer, din partea Partidului Verde, l-a cuzat chiar pe liderul UKIP că “răspândeşte ura în parlamentul european” şi “ura între europeni”. Farage a declarat ulterior că doar a repetat ce a scris deja presa din Marea Britanie, Italia sau Grecia. În unele articole la care acesta a făcut referire, cancelarul german Angela Merkel apărea îmbrăcată în uniformă “nazistă”. “Schultz nu are competenţa să comenteze pe tema conţinutului discursurilor rostite de europarlamentari”, a declarat Farage, care a depus şi o plângere oficială împotriva politicianului german.

Articol preluat de pe: Frontpress.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 22, 2012 în Democratia, Politica

 

Etichete: , , , , , , , ,

Comisia Europeană finanţează propaganda homosexuală în şcolile româneşti!

Comisia Europeană finanţează propaganda homosexuală în şcolile româneşti!

La începutul lunii februarie, mai multe instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar din Bucureşti au demarat acţiuni “de familiarizare a tinerilor cu istoria minorităţilor sexuale”, arată un comunicat al organizaţiei ACCEPT, vârful de lance al propagandei homosexuale în România. “Sperăm ca acest eveniment să trezească interesul unui număr cât mai mare de oameni. În primul rând, pentru că este un eveniment cultural în care oamenii prezenţi, indiferent de orientarea lor sexuală, se bucură de lucrări de calitate şi de o atmosferă prietenoasă”, au punctat organizatorii de la ACCEPT pentru România Liberă.

Pe întreaga durată a lunii februarie, organizaţia non-guvernamentală ACCEPT sărbătoreşte luna istoriei LGBT (Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transsexuali), prin care îşi propune “să schimbe mentalitatea oamenilor vizavi de minorităţile sexuale”. Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti şi Colegiul Naţional Bilingv “George Coşbuc” din capitală vor găzdui expoziţii care “prezintă istoria minorităţilor sub un aspect evolutiv, de la perioada comunistă, la anii 1990, marcaţi de lupta pentru abrogarea articolului 200 şi până în anii 2000, când minorităţile organizează evenimente precum Gay Fest şi Gay Pride”.

Sursa: FrontPress.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 22, 2012 în Democratia, Politica

 

Etichete: , , , , , , , ,

Un articol politic scris de Mihai Eminescu

Mihai Eminescu

Un articol scris de Mihai Eminescu (in presa anilor 1870-1889)

“De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.

Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.

Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucuresti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cumcă o seamă de judecători si de administratori în România sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.

Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.

Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie.

Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă.
Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune.

Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însusi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanţi ai voinţei legale si sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscărie.”

Sursa: http://cugiralba.wordpress.com/2010/09/09/un-articol-scris-de-mihai-eminescu-in-presa-anilor-1870-1889/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 21, 2012 în Politica

 

Etichete: , , , , , , , , ,

„Despre democratie” de Corneliu Zelea Codreanu


 

 Despre democratie…

    Voiesc ca în paginile ce urmează să fac câteva insemnări trase din experienţa zilnică în aşa fel încât să poată fi înţelese de orice legionar tânăr sau muncitor. Trăim în hainele, în formele democraţiei. Sunt oare bune? Încă nu ştim. Un lucru însă îl vedem. Îl ştim precis. Că o parte din naţiunile cele mai mari şi mai civilizate din Europa au aruncat aceste haine şi s-au îmbrăcat în altele noi. Oare să le fi aruncat de bune? Alte naţiuni fac toate sforţările să le arunce şi să le schimbe şi ele. De ce? Să fi înnebunit oare toate naţiunile? Şi să fi rămas numai politicienii români cei mai înţelepţi oameni din lume? Pare că nu-mi vine să cred.

     Cei ce le-au schimbat sau cei ce vor să le schimbe, desigur că vor fi având fiecare motivele lor. Dar de ce să ne ocupăm noi de motivele altora? Să ne ocupăm mai bine de motivele care ne-ar face pe noi, românii, să ne schimbăm aceste haine ale democraţiei. Dacă nu avem motive, dacă pentru noi sunt bune, atunci noi le păstrăm, chiar dacă toată Europa le-ar arunca.

     Iată însă că nici pentru noi nu sunt bune, pentru că:

   1. Democraţia sfarmă unitatea neamului românesc, împrăştiindu-l în partide, învrăjbindu-l şi expunându-l dezbinat în faţa blocului unit al puterii iudaice, într-un moment greu al istoriei sale.

Numai acest argument este atât de grav pentru existenţa noastră, încât ar fi un suficient motiv ca această democraţie să fie schimbată, cu orice ne-ar putea garanta unitatea, deci viaţa. Căci dezbinarea noastră înseamnă moartea.

     2. Democraţia transformă milioanele de jidani în cetăţeni români.

Făcându-i egali cu românii. Dându-le aceleaşi drepturi în stat. Egalitate? Pe ce bază? Noi suntem aici de mii de ani. Cu plugul şi cu arma. Cu munca şi cu sângele nostru. De unde egalitate cu cel ce de abia de 100, de 10 sau de 5 ani, aici? Privind trecutul, noi am creat statul acesta. Privind viitorul, noi românii, avem răspunderea istorică întreagă a existenţei României Mari. Ei n-au nici una. Ce răspundere pot avea jidanii în faţa istoriei pentru dispariţia statului român?

Prin urmare: nici egalitate în muncă, jertfă şi luptă la crearea statului şi nici egalitate de răspundere pentru viitorul lui. Egalitate? După o veche maximă, egalitate înseamnă a trata inegal lucrurile inegale. Pe ca bază cer jidanii tratament egal, drepturi politice egale cu ale românilor?

     3. Democraţia este incapabilă de continuitate în efort.

Pentru că împărţită în partide care guvernează, câte un an, doi sau trei, este incapabilă de a concepe şi realiza un plan de lungă durată. Un partid anulează planurile şi eforturile celuilalt. Ce s-a conceput şi clădit de unul azi, se dărâmă în ziua următore de altul.

Într-o ţară în care este nevoie de construcţie, al cărei moment istoric este însăşi construcţia, acest dezavantaj al democraţiei este o primejdie. Ca într-o gospodărie în care s-ar schimba în fiecare an stăpânii, venind fiecare cu alte planuri, stricând ce au făcut unii şi apucându-se de alte lucruri care şi ele să fie stricate de cei ce vor veni mâine.

     4. Democraţia pune în imposibilitate pe omul politic de a-şi face datoria către neam.

Omul politic de cea mai mare bunăvoinţă devine în democraţie sclavul partizanilor săi, întrucât, ori le satisface poftele personale, ori aceştia îi distrug gruparea. Omul politic trăieşte sub tirania şi permanenta ameninţare a agentului electoral.

El e pus în situaţia de a alege: ori desfiinţarea muncii sale de o viaţă, ori satisfacerea partizanilor. Şi atunci omul politic le satisface poftele. Dar nu din buzunarul său, ci din buzunarul ţării. Crează posturi, funcţii, misiuni, comisiuni, sinecure, toate puse în sarcina bugetului ţării, care apasă tot mai mult pe spinarea, din ce în ce mai istovită, a poporului.

     5. Democraţia este incapabilă de autoritate. Pentru că îi lipseşte puterea sancţiunii. Un partid nu ia măsuri în contra partizanilor lui, trăind din afaceriscandaloase de milioane, din hoţie şi pradă, de frică să nu-i piardă. Nici împotriva adversarilor, de frica acestora să nu-i demaşte propriile afaceri şi incorectitudini.

     6. Democraţia este în slujba marii finanţe. Din cauza sistemului costisitor şi a concurenţei dintre diferite grupări, democraţia cere să fie alimentată cu bani mulţi. Ca o consecinţă firească ajunge sluga marii finanţe internaţionale jidăneşti care o subjugă, plătind-o.

În modul acesta soarta unui neam este dată pe mâna unei caste de bancheri.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 20, 2012 în Democratia, Neamul Romanesc

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

“A fi bun român” de Nae Ionescu

A fi bun român 

                             de Nae Ionescu

D. Frollo se întreabă surprins şi, oarecum, îndurerat: de ce şi de unde îndârjirea unor cercuri ortodoxe împotriva românilor de confesiune romano-catolică? Adică cum, un catolic nu poate fi un “bun român”? Şi nici nu mai aşteaptă răspunsul; căci dreptatea atitudinii d-sale îi apare ca evidentă.

La prima impresie – desigur! Dar numai la prima impresie. Căci, în fond, chestiunea aşa cum e pusă de d. Frollo, şi în genere de toţi românii catolici sau numai catolicizaţi, este cu mult prea puţin precisă pentru a putea contribui la lămurirea problemei. În adevăr, oricât de paradoxal s-ar părea, toţi românii catolici sunt în măsură a răspunde victorios la întrebarea dacă un catolic poate fi un “bun român”. Nici unul nu se opreşte la chestiunea mai simplă – dar cea relevantă – dacă un catolic poate fi “român”. Et pour cause! Căci a fi “bun român” este, sub raportul etnic şi spiritual, mai puţin decât a fi “român” pur şi simplu. Dar ceea ce în adevăr atinge miezul problemei noastre, nu e chestiunea bunului român, ci a românului.

Să ne lămurim. “Bun român” este o noţiune foarte vagă, foarte complicată şi foarte confuză. Ea închide un element de valorificare morală, unul de încadrare politică, şi în ultimă analiză, unul de apartenenţă spirituală.

Bercu Solomon, din târg de la Paşcani, care munceşte de dimineaţa până-n noapte, care îşi plăteşte regulat birurile şi e respectuos cu legile ţării, care a fost în război şi şi-a împlinit însărcinările cu convingerea fermă că e dator să o facă, este desigur un “bun român”.

Samuel Micu, cărturarul ardelean care a mers după învăţătură la Roma, a adus de acolo dovada latinităţii noastre şi a contribuit ca nimeni altul la definirea, la delimitarea conştiinţei noastre naţionale, este iarăşi un “bun român”. Şi tot aşa, pentru a ne ţine în istorie:

Ion Brătianu-tatăl care a construit armătura statului românesc modern şi urmărit, cu o putere vie încă în copiii lui, înstăpânirea românilor asupra statului şi avuţiei din cuprinsul lui, a fost un “bun român”.

“Buni români” toţi aceşti trei, fără îndoală. Dar şi români? Aici e nodul chestiunii. Să nu mai vorbim de Bercu Solomon, săracul, – deşi poate cel mai patetic dintre toţi. La el situaţia e clară: “bun român”, adică: bun cetăţean al statului român, în cea mai largă accepţiune a cuvântului. Pentru asta, însă, nu e nevoie sa fii numaidecât român, nu? După cum nu e Bercu Solomon; deşi nu este exclus ca acesta să fi murit în război, cu liniştea detaşată şi lipsită de retorism a celor care au conştiinţa împlinirii unei datorii faţă de o realitate colectivă care îi înglobează şi îi depăşeşte.

Cazul lui Samuel Micu e ceva mai complicat. Călugărul acesta papistaş este unul din ctitorii conştiinţei româneşti. S-ar putea oare pune la îndoială românismul lui? Şi totuşi, se poate. Eu nu vreau să cercetez aici dacă Samuel Micu a fost sau nu român cu adevărat. Cred însă că pot afirma că nu e nevoie să fii român ca să faci ce a făcut Micu.

Iată, mai anul trecut ne-a cercetat aici în Bucureşti un englez, colonelul Wedgwood. Wedgwood este un englez de baştină. Neamul lui fabrică porţelanuri de vreo două sute de ani. Colonelul nostru este însă…ziarist. Poate că puţini oameni au făcut pentru conştiinţa etnică şi pentru naţionalismul evreu, cât a realizat Wedgwood, acest stăruitor şi îndărătnic mlitant al sionismului. Care e însă situaţia
lui?

Dacă ar fi locuit în Palestina, ar fi fost, desigur, un “bun evreu”. Este el însă pentru asta şi evreu? Evident, nu!

…Iată, deci, cum cazul lui Samuel Micu devine irelevant.

Mai rămâne cel al lui Ion Brătianu-tatăl. Exemplul colonelului Wedgwood este şi aici hotărâtor. S-ar putea totuşi ca el să nu epuizeze fondul chestiunii; de aceea vom insista.

E incontestabil că Ion Brătianu a voit să fie român. A voi să fii român nu înseamnă însă şi a fi român. A fi român înseamnă o stare naturală, o formulă de echilbru a existenţei din care decurg, prin însăşi desfăşurarea vieţii, anumite forme. Un bob de grâu, dacă îl îngropi în pământ, la umezeală, încolţeşte şi dă fir. Un anumit fir,
cu o anumită dezvoltare, necesară, mai dinainte determinată de însăşi structura bobului de grâu. Aşa se petrece şi cu “românia” noastră.  A fi român înseamnă a avea o anumită plămadă, din care decurg cu necesitate absolută anumite atitudini şi gesturi. Voinţa noastră nu are nimic de zis în această împrejurare; pentru că noi nu ne putem depăşi în chip normal pe noi înşine decât încetând a mai fi noi înşine.

Prin urmare: Ion Brătianu-tatăl a construit statul nostru modern. Este acest stat în adevăr românesc? Dacă da, atunci, desigur, Brătianu a fost în adevăr român. Dar dacă statul nostru modern nu e cu adevărat românesc? Atunci lucrurile se schimbă: Ion Brătianu a fost “bun român”, adică a avut cele mai bune intenţii pentru poporul şi statul nostru, – dar “român” nu a fost. După cum nu e grâu sămânţa care sfârşeşte prin a purta un spic de orz.

Iată deci adevăratul cadru al problemei. Catolicii români revendică pentru ei calitatea de a fi “buni români”. Es ist zu viel des Guten. Noi ne-am mulţumi numai cu răspunsul la o întrebare … mai modestă:
Buni români puteţi fi şi, desigur, sunteţi. Sunteţi însă şi români?

30 Octombrie 1930

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 19, 2012 în Neamul Romanesc

 

Etichete: , , , , , , , , , ,